Amurgul si vremea

Amurgul se cearta cu vremea

Scrutandu i parca adancimea

Ca un ocean ce prinde putere

Vremea plange durerea

Caci soarele se lasa usor 

Dintr un trecut spre viitor

Si intalneste in calea lui

Chiar si fiii timpului 

Ca un rogoz ce musca din roua

Cand cu sange pare ca ploua

Atunci apusul de soare

Starneste in vreme o intrebare

• De ce nu mergi spre infinit…sa vezi timpul dezlantuit?                                         
• Dar de sa fac acolo unde doar veghea traieste doar singurica?
• Sa prinzi putere de turturica! ca mai apoi sa zbori spre dorul meu…si in cale sa ii spui lui Dumnezeu…sa vegheze la tot ce iubesc…si tot pentru ceea ce traiesc
• Am sa zbor…ma duc spre infinit…chiar spre chipul celui iubit…sa ii spun sa ti prinda in par…steaua ce apare in adevar…prima din stele ce stie ca eu iubesc…si iata ca ma inalt si plutesc!

Soarele grabnic prinde a rascoli…

si intregul cer a l rastalmaci

Ca luceafarul sa vina degraba

La vremea ce inca intreaba

De ce nu apare pe cer

Iubirea ca simplu mister?

Sa se raspandeasca in lume

Cu placere si fara de glume

Precum o ceata sa invaluie usor

Intreaga omenire ce pierde usor

Frumusetea unui apus ce i lasat

Sa demonstreze ca nu e pacat

Sa iubesti si noaptea si ziua deopotriva

Cand vremea pluteste n deriva!