Anotimpul iubirii

In vechi tingiri de vremuri argintate

Am ascuns speranțe croșetate

Din firul vieții frumos filigranate

Cu amintiri brodate 

La ceas târziu in noapte

Lucrate cu migală

De dorul ce lucrează cu sfială 

La amintirea chipului tau de parca i prima oară 

A început cândva in iarna rece

Si acum e primăvara care trece

Cu tot alaiul unor flori ce mi prevestesc

Ca vor trece multe anotimpuri spunând-ti …te iubesc!

Cuvintele rostite s au legat de infinit

Împletite cu sărutul regăsit 

Pe dulceața buzelor tale zâmbind

Către veșnicia ce ne tine iubind!

Lăsând ca dorul cel nemarginit

Sa croșeteze timpul amintit

Intr o speranță in noi nemuritoare

Pentru iubirea noastră in anotimpuri trecătoare!