La poarta mortii

Ce noapte nebună se destrama in stele

Cand vad in caderea lor ca niste iele

Ce danseaza pana se pierd in neant

Lasandu si vorbele in soapta unui savant

El cel ce stie de moarte

Si cel ce vesnic desparte

Ziua de noapte si noaptea de zi

Lasand sa se reverse in poezii

Sunt poezii ce s scrise cu cerneala cea sangerie

Luata din naluca cea timpurie

A existenței inainte de moarte

Cand cuvintele curgeau doar din fapte

Un adevar se desprinde de negura noptii

Si destinul deschide usa sortii

Lasand o sa intre in era divina

Unde ingerii scriu cu lumina

La intamplarea unei sorti ce deriva

Cand mortul asteapta a sa coliva

Ca mai apoi sa se piarda in lacrima unuia ce zice

Ca durerea pare cumva sa urzice

Insasi ora tarzie

Cand sfarseste a sa poezie

Atunci calimara s a golit

Lasand in urma un vers ratacit

Caci el strasnic isi cauta a sa iubire

Lasandu si prada a sa privire

La un spectacol desprins din steaua ce azi s a nascut

Cand din primul punct pamantul a fost facut

Si apoi cineva citeste din sfanta scriptura 

Poate un popa  ce stie cum se facura

In sapte zile tot ce exista

Si iata ca si astazi rezista

Doar moartea se rasfrange in viata ce a fost

Lasand o sa si gasesca un rost 

In praful de stele de azi a ramas

Din savantul ce si ia bun ramas!