Oglinda sinelui

In ceasul trist al uitării de sine

Se nasc lăcrimând speranțe n ruine

Căzute parca după un eșafod

Spânzurate in vânt de orgoliul nerod

Lăsând in urma sa cada in abis

Condamnată la moarte esența de vis

Însuși sufletul strâmbat de dorință

Ce ar vrea sa nu si părăsească a sa ființă

Hoinărind între ceasul de viață si moarte

Parcă se agață de speranțe deșarte

Privind spre oglinda unde sinele său

Cade din purgatoriu in propriul hău

Neglijent își ia rămas bun

Exclamând in gura mare ca un nebun

Că orgoliul ce in viață l a însoțit

I a adus in final un lacom sfârsit!