In ceasul trist al uitării de sine Se nasc lăcrimând speranțe n ruine Căzute parca după un eșafod Spânzurate in vânt de orgoliul nerod Lăsând in urma sa cada in abis Condamnată la

Timpul stors din trecutul uitat de vesnicie Curge ca prin magie Prin vena unui pământ care plânge Caci omenia tot mai intens se tot stinge Nici clopotul parca nu mai suna a credință

Colindând culoare de suflet deschis Vad curcubeie ce revarsă n abis Iubirea ce leagă fantasme dintr un trecut Alături de cerul înstelat si tăcut Si as vrea parca sa evadez Si cumva intr

Speranțe împletite cu iubire divina Imi spun ca tu ești doar o lumina Ce se naște si se plimba in mine Când stelele nopții senine Se aliniază sa te descrie Intr un înger

Tainic dor șoptește in mine Cant de flori venind din tine Si pe cate o rămurea Se nasc muguri ca o stea Toate imi șoptesc mereu Ca ești anotimpul meu  Plin de dor