Poarta tăcerii

Poarta tăcerii are ochii închiși

Si ea așteaptă parca sa păsim deschiși

Spre noi ere unde rumoarea se aude

Si parca goi ne întrebăm spre unde

Acolo, închisă strașnic este

Un fel de luna de basm si de poveste

Ce face timpul sa curgă diferit

Îndreptându ne spre locul de unde am venit

Un fel de galaxie cu forma de om nedefinit 

Ce toarce din caier micuțul om spre infinit

Cu un cordon ombilical înfășurat ca ghem

Doua stele se joaca si se tem

Ca firul sa nu l rupă acum ca am văzut

Cum poarta tăcerii păstrează ca un scut

Speranța magica si duiosia unui gângurit

Al primului nascut…desprins din timpul amintit

Si apoi, cu primii pași ajunge intr o era

Spre lumea unde însăși viața i efemeră!