Scrisoare de iarna

Cerul parca cerne ninsoare

Si fulgii cad ca si scrisul peste scrisoare

Cu timbru de iarna târzie

Trăiesc, respir si iubesc la nebunie

Ma declar atotputernicul gerului năprasnic

Si te urmăresc cum tremuru ti pașnic

Te face sa privești in oglinda unui anotimp numit iubire

Când fulgii ajung cu sfânta sclipire 

Sa prindă glas de mierle ce ar vrea

Sa îți cânte de toata dragostea mea

Si apoi, ca un apogeu al iubirii ce l simt

Te cuprind in valsul de gheata caci parca presimt

Ca iubirea din dragul meu anotimp

Curge spre infinitul unui timp

Unde iarna își scrie teama pustie

Ca trăiesc, respir si iubesc la nebunie!

Lăsând ca mantia alba sa ne învelească

Iar dragostea mea mereu sa vorbească!