Speranța credinței

Timpul stors din trecutul uitat de vesnicie

Curge ca prin magie

Prin vena unui pământ care plânge

Caci omenia tot mai intens se tot stinge

Nici clopotul parca nu mai suna a credință 

Ci a moarte de ce e frumos in ființă

Cu fata spre timpul de altădată 

Spre bogăția risipită a omeniei de cândva…odată

Putini sunt cei ce s încă bogați

Intelegand ca oamenii sunt frați

Intru cuvânt, simțire si echitate

Caci finalul pentru toti e unul in moarte

Si timpul pare ca acum lăcrimează

Caci credința încă veghează

La ceas cu lumânare aprinsă

Pentru ridicarea omeniei la rang de speranță distinsă.