Un tablou

La poarta uitata a sarutului trist

Sta si plange un biet artist

Unul ce a pus pe panza divina

Iubirea si durerea scaldata in sfanta lumina

Un greiere mic sta si canta in struna

Lasand ca din dorul artistului sa se faca furtuna

Una simbolica tare…caci curg doar lacrimi cu nepasare 

Si urla si si striga cu lacomie

Ca tot ce a iubit cu nostalgie 

Cumva s a pierdut pe aripa cetii ce invaluie ca intr un vis

Intreaga iubire ce s a scurs in abis

E abisul unde inimi ce s frante

Stau si asculta vrute nevrute

De la omul ce stie de toate 

Ca un profesor in miezul din noapte

Un profesor ramas fara studenti

Caci la iubire au ramas repetenți

Dar inca din glasului lui se mai anima

Doar cate o bucata din inima

Inima artistului ce pune pe panza

Ca si toamna cand mai cade cate o frunza

O traire…un vis …un infinit

Ca un tablou a ceea ce a iubit

Doar un sarut a ramas neatins

Si sta la poarta dorului nins

Transformat in om de zapada

Ce alearga cu fluturi gramada

Spre tine …spre mine…spre amandoi

Caci in tabloul artistului suntem chiar noi!